Cei sapte beduini

Într-o clinică de psihiatrie din timpul ultimilor ani ai dictaturii comuniste din România, sunt internați mai mulți pacienți, dar nu pe baza fișei medicale, ci după dosarul întocmit de securitate. Aceștia înființează o asociație, cu scopul de a-i atrage pe membrii ei în activități comune, de la simple conferințe pe teme științifice sau literare, la acțiuni de rezistență pasivă sau chiar activă... More

Available formats: epub

Words: 79,170
Language: Romanian
ISBN: 9786069338926
About Calin Kasper

M-am născut pe data de 21 martie 1951 în Sighișoara, unde am urmat și școala. De fapt școlile, fiindcă până la terminarea liceului, din cauza năzbâtiilor pe care le făceam, mi-am plimbat pingelele prin 6 școli. A urmat apoi Facultatea de Transporturi, secția Automobile, la București, pe care am absolvit-o în 1975, devenind inginer.
Din această clipă am pornit în viață pe cont propriu, ghidându-mă doar după capul meu, fără să-mi îndoi spinarea în fața nimănui. Așa am reușit ca, în prima zi de muncă la Uzina de Autoturisme Colibași, să mă bat cu unul din șefii de schimb de la secția montaj general, pentru că a avut tupeul să-mi tragă o palmă.
Pornind pe calea asta, am reușit să adun vreo 28 de joburi, în unele din ele cu succese mari, iar în altele, cu vai și chiu. Am adunat astfel o experiență de viață cum puțini au, poate pentru că soarta, cu orânduielile ei ascunse, a vrut așa.

Also by This Author

Reviews

This book has not yet been reviewed.
Report this book