Interview with Radu Găvan

Cine te-a încurajat să scrii? Spune-ne în câteva cuvinte povestea ta. Cum ai început să scrii și cum te-ai ținut de pasiunea asta pentru scris?
La un moment dat nevoia de a scrie a fost prea puternică și am lăsat-o să se manifeste. La început nu m-a incurajat nimeni, pur și simplu am început să scriu și m-am simțit bine făcând asta. E mai simplu decat pare. Mai complicat a fost cu publicatul. Am trimis romanul către edituri, de la marea majoritate nu am primit vreun răspuns, unele nu l-au vrut, cu altele nu m-am înţeles asupra condiţiilor de publicare. Am încercat self-publishing-ul. N-a mers. Am trimis iar romanul la edituri. Am scris trei povestiri şi le-am trimis către personalităţi din lumea literară şi nu numai. Singurul care a răspuns a fost Mircea Pricăjan, redactor la Familia şi Revista de Suspans. I-au plăcut povestirile, a citit şi Exorcizat, i-a plăcut foarte mult. M-a invitat să public în Revista de Suspans. Mi-a întins mâna şi eu am apucat-o strâns. În acel moment aveam mare nevoie de aşa ceva şi îi voi rămâne recunoscător toată viaţa pentru încrederea oferită. Am insistat cu Exorcizat la Herg Benet, o editură pe care mi se pusese efectiv pata. Îmi plăcea mie ce publicau şi mi se părea că e cel mai potrivit loc pentru romanul meu. Acum doi ani, în noiembrie, Exorcizat a fost publicat. La Herg Benet.
Care este procesul tău creativ? Cum s-au născut romanele tale, din ce au fost inspirate?
Scriu când simt că am ceva de spus. Uneori mă simt rău când trece mai mult timp fără să scriu, dar nu vreau să forțez. Am încercat și nu a mers. Chestia e că am destul de puțin timp pentru scris și îmi doresc să profit de el atunci când se ivește oportunitatea, dar de multe ori nu o fac, pur și simplu nu simt nevoia, iar timpul trece și uneori apare frustrarea. Mi se întâmplă de multe ori să citesc o carte bună și să-mi vină cheful de scris. E o senzație grozavă să simți forța, plăcerea de a scrie a unui autor mare. Cea mai mare parte a procesului de creație se petrece în mintea mea, nu pe hârtie, dar nu în sensul că scriu cartea în cap, ci mai curând că dezgrop anumite idei principale pe care le pot mai apoi dezvolta în scris. De obicei nu știu cum va arăta ce urmează să scriu, am doar o vagă idee, o formă nedefinită. Îmi place să las povestea cât mai liberă. Exorcizat a pornit de la experiențele mele ca agent imobiliar din perioada în care locuiam singur. Aveam nevoie de un subiect puternic, ceva despre care să-mi doresc cu adevărat să vorbesc. Bineînțeles, perioada cu imobiliarele a fost doar un punct de plecare, un pretext mai mult, romanul, în esența lui, este născut din întunericul meu, din tot ce simțeam că există în mine, dar nu îl puteam numi. Neverland este doar o altă latură de-a mea, pe care am simțit nevoia să o arăt. Am un băiețel, sunt sensibil la subiectul părinte-copil, am vrut să scriu despre asta.
Ce scene au fost cel mai greu de scris?
Cele inspirate din experiențele personale. Unele au fost destul de dureroase. Ar mai fi, poate, finalurile, atât la Exorcizat, cât și la Neverland, dar n-aș spune că a fost greu să le scriu, ci mai curând un pic frustrant să nu le aflu decât în ultimul moment. Mă rog, de fapt ăsta e farmecul până la urmă, să nu știi cum se termină și să afli abia când vine timpul.
Care este pentru tine partea cea mai frumoasă din scrierea unei cărți?
Cred că cel mai mult îmi place când termin prima mână. Am scos povestea din mine şi mă pot linişti. Mă apuc să corectez, mai schimb un cuvânt, mai pun sau scot câte o virgulă, mai admir scrierea şi mă minunez şi eu de cât de talentat pot fi. (râde) În general nu fac modificări de structură. Scheletul poveştii e stabilit în linii mari înainte de procesul de scriere propriu-zis. În ultima vreme îmi place să lucrez pe bucăţi. Am un plan destul de vag despre cum ar trebui să stea în schemă bucăţile mai mici. Mă concentrez apoi pe părţile acelea. Ca un puzzle. E interesant. Procesul de scriere poate fi uneori chinuitor. Rescrierea e altceva. E fericire. (râde)
Ce autori simți că te-au influențat în scrierea celor două romane?
Influenţele mele de la începuturi au fost Palahniuk, Ellis sau Rawi Hage, apoi i-am descoperit pe Bolaño sau Cercas. Ideea este însă alta – toţi aceşti autori au exercitat o influenţă indirectă asupra mea, în sensul că, citindu-i, mi-am dorit şi eu să scriu. Mi-au făcut poftă, ca să spun aşa. De fiecare dată când citesc o carte grozavă mă apucă un chef nebun de scris. Nu pot să nu-i iubesc pe scriitori. Sunt cei mai buni prieteni şi profesori.
Cum au fost receptate cărțile? Aveai (alte) așteptări?
Exorcizat a câştigat un premiu important [n.r. premiul „Mircea Ciobanu” pentru debut] şi a fost nominalizat la alte trei premii pentru debut, a primit destul de multe reacții frumoase, am fost foarte fericit. Neverland se mişcă şi el binişor. E O.K., dar se poate şi mai bine. Eu am o chestie, care e şi nu e o problemă. Vreau întotdeauna mai mult, iar momentele mele de mulţumire sunt relativ scurte. E o problemă, pentru că ambiţia asta mă chinuie uneori, şi nu e o problemă, pentru că e felul în care progresez eu. Bineînțeles, poate fi și o cale spre nefericire, dar așa sunt eu și asta e.
Care sunt cele mai mari bucurii pe care ți le-au adus până acum cărțile publicate?
Am multe amintiri frumoase. Mă impresionează întotdeauna când îmi scrie un necunoscut şi îmi spune că i-a plăcut cartea mea. E frumos, un act de generozitate din partea unui străin. Eram atât de emoţionat când am primit premiul Mircea Ciobanu, mă uitam la Ana, soţia mea, o vedeam că e mândră de mine şi mă simţeam fericit. E o senzaţie incredibilă. La Festivalul Alexandru Macedonski eram rece ca un turţure şi la fel de colţos. Am stat încordat până mi-au dat premiul, apoi m-am topit. Cititorii şi premiile sunt răsplata mea.
Cum trebuie să fie, în opinia ta, un scriitor în raport cu cititorii lui?
Aşa cum văd eu lucrurile, cred că un scriitor ar trebui să-şi apropie cititorii, să fie deschis, să le răspundă dacă aceştia îl abordează, bineînţeles dacă se simte confortabil să facă asta. Pe de altă parte, unii scriitori nu doresc să socializeze. În acest caz mi se pare normal să le fie respectată intimitatea. Pentru ca o relaţie scriitor – cititor să fie decentă este necesar ca respectul să fie reciproc. Personal, îmi face o mare plăcere să vorbesc cu cititorii, trăiesc un sentiment foarte frumos când cineva îmi spune că i-a plăcut o carte de-a mea şi, în plus, eu nu am aşa mulţi cititori, aşa ca interacţiunea cu ei nu reprezintă o problemă din punct de vedere al timpului. Uite care e chestia – nimeni nu îmi datorează ceva, cu atât mai puţin să-mi citească romanele sau ce am mai scris. Dacă omul ăla m-a citit şi simte că i-am oferit ceva, simte nevoia să-mi mulţumească sau pur şi simplu să schimbe câteva cuvinte cu mine şi e drăguţ şi politicos, cine naiba sunt eu să îl ignor? Nu sufăr de complexul geniului arogant. Sunt un geniu bine-crescut. (râde)
De ce-ți e frică?
De mine.

Întrebările și răspunsurile de mai sus au fost extrase din interviurile pentru societatesicultura.ro și Cooltura Mall. Puteți citi variantele integrale mai jos:

http://societatesicultura.ro/2016/02/interviu-radu-gavan/
http://www.coolturamall.ro/radu-gavan-imi-doresc-sa-devin-unul-dintre-cei-mai-importanti-autori-romani-contemporani/
Published 2016-08-26.
Smashwords Interviews are created by the profiled author, publisher or reader.

Books by This Author

Amurgul unui scriitor
Price: Free! Words: 18,760. Language: Romanian. Published: September 6, 2016. Categories: Fiction » Literature » Literary
Povestirile din această colecţie au fost scrise în perioada 2013-2016. Deși diferite, toate vorbesc, mai mult sau mai puţin, despre cele mai frumoase şi în acelaşi timp cele mai importante daruri pe care viaţa mi le-a oferit - familia şi scrisul.
Demonul si ploaia
Price: Free! Words: 8,360. Language: Romanian. Published: November 24, 2013. Categories: Fiction » Themes & motifs » Psychological
(5.00)
Ebook gratuit. Trei povestiri de Radu Gavan. Despre un tata si fiul sau, despre doi indragostiti, despre un om singur. Si despre demonii lor.