Arhimandrit Epifanie Theodoropulos

Biography

Arhimandritul Epifanie a fost unul din marii duhovnici şi canonişti ai Greciei din veacul al XX-lea. Ţinut la evlavie în Sfântul Munte şi întreaga ţară pentru înţelepciunea sa duhovnicească, era nelipsit de la fiecare adunare a Sfântului Sinod al Bisericii Elladei pentru cunoştinţele sale în privinţa Sfintelor Canoane al Bisericii. Încă din pruncie, de la cinci ani, lua parte la slujbele din parohia sa, postind şi împărtăşindu-se asemenea unui om mare. În 1949 absolveşte cursurile Facultăţii de Theologie din Athena, iar în aceeaşi perioadă intră sub oblăduirea a celui ce i-a rămas părinte duhovnicesc până la moarte – Părintele Filothei (Zervakos), stareţul mănăstirii Longovarda din Paros. În 1956 este hirotonit diacon, iar în 1961 ieromonah. A întemeiat în 1976 Sihăstria Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu „Keharitomeni” („Cea plină de har”) din Trizina, Peloponnez. În ultimii şapte ani din viaţă este operat din pricina mai multe boli, printre care un cancer la stomac. Înainte-cunoscându-şi moartea, trece cu pace la Domnul în 1989.

Books

Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam
Price: $2.99 USD. Words: 60,000. Language: Romanian. Published: March 18, 2017 by Publicații Creștin Ortodoxe. Categories: Nonfiction » Religion and Spirituality » Christianity / Orthodox
Această carte reprezintă primul volum al culegerii de omilii ţinute de părintele Epifanie fiilor săi duhovniceşti din obştea mănăstirii Keharitomeni din Peloponnez.

Arhimandrit Epifanie Theodoropulos' tag cloud

crestinism    ortodoxie    religie