Uirebit

Biography

Deși cochetam de multă vreme cu acel „Vaaai, ce mi-ar plăcea să scriu și eu o carte!”, aventura mea scriitoricească a început destul de târziu.
Împlinisem deja 44 de ani și tot nu găseam cartea care să mi se potrivească ca o mănușă.
Singura soluție era s-o scriu chiar eu :)
Mi-am rumegat câteva zile ideea, apoi i-am spus nevesti-mii:
- Știi ceva? Dacă tot nu găsesc o carte care să-mi placă, probabil c-a sosit timpul să scriu eu una. Vorbesc serios. Eu sunt Alesul! Eu o să salvez literatura română! Tipele o să doarmă cu poza mea sub pernă și-o să se pișe pe ele de emoție când o să vină la lansările mele de carte.
- Doamne, ajută! mi-a răspuns ea.

Și m-am așezat la masa de scris. Și-a trecut 2014... și 2015. Apoi 2016.
Prin 2017 am început să mă îngrijorez. Afurisita de carte nu mai voia să se termine.
Am pus pixul jos și am clipit des. Mi-am analizat rezultatul muncii, apoi am oftat și am tras concluzia:
- E clar, omule! Ești grafoman.
Și adevărul m-a eliberat instantaneu, mi-a luat o piatra de pe inimă. Am aruncat într-un folder toată munca mea, după care (să nu faceți ca mine) m-am dus repede și mi-am cumpărat șase beri și o sticlă de vodcă.
Și, uite-așa, am scăpat de păcatul scrisului și mi-am reluat viața obișnuită.
Totuși, la începutul lui 2018 am dat accidental peste afurisitul de manuscris. L-am recitit și, culmea, chiar mi-a plăcut. Jur că m-am bucurat de fiecare pagină.

Acum a venit vremea să vă bucurați și voi.
Hai, lăsați naibii vodca și berea! Puneți mâna și citiți o carte adevărată!

Where to find Uirebit online

Books

Un Bărbat, O Fată, O Insulă Pustie - Un Roman De Dragoste (Volumul 7)
Price: $3.99 USD. Words: 77,650. Language: Romanian. Published: February 8, 2024 . Categories: Fiction » Adventure » Action, Fiction » Romance » Action/adventure
În umbra unui sistem judiciar corupt, unde dreptatea este o iluzie, iar legea devine un banc, antieroul nostru decide să-și croiască propriul drum spre răzbunare.
Un Bărbat, O Fată, O Insulă Pustie - Un Roman De Dragoste (Volumul 6)
Price: $3.99 USD. Words: 94,060. Language: Romanian. Published: May 27, 2020 . Categories: Fiction » Romance » Adult, Fiction » Romance » Erotic
18+ Carte nerecomandată minorilor! „O meritam! Prea multe porcării făcusem la viața mea! Dumnezeu se mâniase pe mine.
Un Bărbat, O Fată, O Insulă Pustie - Un Roman De Dragoste (Volumul 5)
Price: $3.99 USD. Words: 90,690. Language: Romanian. Published: April 19, 2020 . Categories: Fiction » Romance » Adult, Fiction » Romance » Erotic
Carte nerecomandată persoanelor sub 18 ani! Viață întreagă am avut neplăcuta senzație că sunt doar un pion pe o tablă de șah. Unii se nasc regi sau regine, dar cei mai mulți dintre noi avem pleoapele lăsate și mintea zăvorâtă.
Un bărbat, o fată, o insulă pustie - un roman de dragoste (Volumul 4)
Price: $3.99 USD. Words: 97,190. Language: Romanian. Published: January 19, 2020 . Categories: Fiction » Romance » Adult, Fiction » Romance » Erotic
18+ Carte Nerecomandată Minorilor Aventurile lui Tiberiu continuă! După o luptă cruntă, reușește să se smulgă din lanțurile căsniciei cu Laura. Dar tocmai când credea că viața începe să-i surâdă...
Un bărbat, o fată, o insulă pustie - un roman de dragoste (Volumul 3)
Price: $3.99 USD. Words: 77,020. Language: Romanian. Published: June 29, 2019 . Categories: Fiction » Romance » Adult, Fiction » Romance » Erotic
18+ Carte nerecomandată minorilor! Proastă nu era! Nu trebuia să-i explic nimic de două ori. În afară de căcaturile ei feministe, ridica uneori și întrebări interesante și oferea răspunsuri interesante. Discuția a pornit de la peripețiile ei cu tipi dubioși de pe internet, apoi am sărit de la una la alta.
Un bărbat, o fată, o insulă pustie - un roman de dragoste (Volumul 1)
Price: $3.99 USD. Words: 186,420. Language: Romanian. Published: May 10, 2019 . Categories: Fiction » Romance » Action/adventure, Fiction » Romance » Adult
18+ CARTE NERECOMANDATĂ MINORILOR! Viața ți-a luat totul? Bucură-te! Este timpul să pleci la capătul lumii, acolo unde vara nu se termină niciodată. Și, dacă ai noroc, te vei întâlni acolo cu cel mai cumplit coșmar al tău.
Un bărbat, o fată, o insulă pustie - un roman de dragoste (Volumul 2)
Price: $3.99 USD. Words: 80,100. Language: Romanian. Published: May 10, 2019 . Categories: Fiction » Romance » Action/adventure, Fiction » Romance » Adult
18+ Carte Nerecomandată Minorilor „Voiam să mă iubească! Voiam să însemn pentru ea mai mult decât un puști oarecare pe care-l tolera în casa ei. Așa mă considera la început: un puști aiurit, obsedat de sex. Poate că și eram.